Comunicate de presa > 4 milioane de euro pentru curierat și transport mai eficiente la Poșta Română

București, 2 mai 2025Compania Națională ,,Poșta Română” marchează încă un pas decisiv în procesul de modernizare a infrastructurii logistice: am demarat procedura  de achiziție a 80 de autoutilitare moderne, pentru un transport mai rapid, mai sigur și mai eficient. Această investiție strategică vine în sprijinul creșterii cererii pentru servicii de curierat și livrare rapidă, în contextul transformărilor accelerate din industria logistică.

Parc auto modernizat pentru livrări mai rapide

În prezent, Poșta Română operează cu peste 1.000 de vehicule. Noile vehicule vor fi achiziționate prin leasing financiar pe patru ani și vor beneficia de asigurare CASCO pe întreaga perioadă și RCA pentru primul an.

Contractul este împărțit în două loturi:

  • Lot 1: 40 de autoutilitare de 3,5 tone, tip Furgon
  • Lot 2: 40 de autoutilitare de 3,5 tone, caroserie Box cu oblon ridicător

Investiția totală estimată pentru această achiziție se ridică la 18.964.298 lei, fără TVA.

Achiziția face parte dintr-un amplu proces de transformare și digitalizare a companiei, alături de investițiile recente în echipamente IT, automatizări și dezvoltarea de servicii noi, adaptate așteptărilor clienților.

Compania Națională ,,Poșta Română” își continuă demersurile de modernizare și își consolidează astfel poziția de lider pe piața serviciilor poștale și de logistică din România, răspunzând dinamic noilor cerințe ale pieței și standardelor europene.

 

Informații suplimentare:

Anunțul de participare a fost publicat în SEAP sub codul CN108057, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare este 2.06.2025, ora 15:00. Link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100194858

 

Comunicare și Relații Publice

Feedback
Essential SSL
OSZAR »